Din suflet cu emotie, un recital de poezie si colinde

 

Ca o încununare a seriei de conferinţe organizate, cu ajutorul Domnului, de A.S.C.O.R. Ploieşti  în Postul Naşterii Mântuitorului, pe 15 decembrie a avut loc un emoţionant recital de poezie şi colinde, prilej de reflecţie, mulţumire şi bucurie.

L-am primit cu nespus drag în mijlocul nostru pe actorul Florin Nan, un om de mare calitate, atât profesională, cât şi sufletească. Astfel, am fost introduşi în lumea autentică a satului românesc, o lume pură, profundă în simplitatea ei, cu valori şi credinţă nestrămutată, Florin depănându-ne cu mult farmec Povestea lui Gheorghe Moţ. Deşi aşezaţi pe scaune, l-am însoţit cu mintea şi inima pe eroul nostru, arhetipul ţăranului român, de-a lungul fiecarui moment de mare semnificaţie din cursul vieţii sale. Rând pe rând, părintele Anton şi tinerii ascorişti, ce parcă închipuiau o şezătoare din vremuri de poveste,  au recitat creaţii ale marilor noştri poeţi, “pictând” în culori vii naşterea lui Gheorghe Moţ, copilăria, horele pline de voioşie, Paştele la ţară, războiul, prietenia şi suferinţa, durerea mamei, căsătoria, conflictele cu ciocoii, ororile închisorii comuniste, bucuria revenirii în familie, dar şi moartea. Ţăranul român primeşte toate câte îi sunt rânduite, deopotrivă bucurii şi dureri, cu înţelepciune şi inimă deschisă, încredinţându-se că este vegheat cu dragoste de Cel de Sus.

Cu adevărat, Florin Nan şi-a îndeplinit dorinţa de a realiza o artă de la şi pentru Dumnezeu, o artă ce cultivă frumosul şi îndeamnă la puritate sufletească şi bunătate. Puternic ancoraţi în atmosfera de basm a satului românesc, abia ne-am putut dezlipi de Gheorghe Moţ şi a lui poveste, dar am făcut-o pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale printr-un recital de colinde. A fost o seară minunată, încărcată cu emoţie şi presărată cu momente ce cu siguranţă şi-au făurit un loc aparte în inimile noastre.

Anunțuri

Tag-uri:, ,

3 gânduri despre „Din suflet cu emotie, un recital de poezie si colinde

  1. Florin Nan 16 Decembrie 2010 la 22:30 Reply

    Sarbatori Fericite si un An Nou cu Sanatate , Pace si Bucurii!:)
    Doamne Ajuta!:)
    Ma inclin!
    Cu drag,
    Florin

  2. Adrian 20 Decembrie 2010 la 21:36 Reply

    Imi place ca ati postat Povestea lui Gh Mot, la noi nu a iesit f bine filmul asa ca ma-am bucurat sa o revad la voi, iar afisul mi se pare mai reusit decat cel pe care l-am facut eu pt Ascor Brasov.

    Sarbatori cu bine

    Adrian Spinu
    ASCOR Brasov

  3. Irina Fetcu 10 Decembrie 2012 la 23:25 Reply

    Spectacolul dumneavoastra induce o liniste interioara pe care cu greu o obtii in freamatul grijilor noastre cotidiene.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: