Ziua copiilor

Un colț de rai pe pământ!

Sâmbătă, 31 mai 2014. O dimineață ploioasă, de primavară târzie, aproape început de vară melancolic, trist. Astăzi, și cerul plângea în hohote, ca un plânset de copil.
Ne-am pus, însă, în mișcare, dis-de-dimineață, eu, puiul Irodion, soția mea, împreună cu colegii noștri din A.S.C.O.R., pentru a aduce zâmbetul pe buze celor 65 de copii cu dizabilități, din „Centrul de copii Sf. Andrei”, din Ploiești.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am făcut chetă, am strâns bănuți, fiecare după puterile sale, am luat daruri (nesemnificative, în comparație cu nevoile lor), dar, amestecându-le cu dragostea noastră, am sperat să acoperim, cât de mult, lipsurile lor. Și totuși, încă de cum intrai pe poarta centrului, văzând, în stanga și dreapta, copii, fiecare cu povestea lui, repede, mi-am dat seama că nevoia lor cea mai mare nu era cea materială, ci aveau nevoie de dragoste, afecțiune și blândețe.
Și, plecând cu ideea că vom merge, că vom încerca, măcar pentru o zi, să le aducem zâmbetul pe buze, am descoperit bucuria: copii zâmbind, alții râzând în hohote, fiecare era vesel în lumea lui. Printre ei, copii care nu au știut niciodată ce este aceea bucuria și, totuși, îi vezi, îi simți: radiază de fericire. În acel moment, mi-am dat seama seama de mucenicia ce o poartă acești copii pe pământ, că, poate, sunt de vină pacatele mele, ale tale sau milioanele de copii avortați în țărișoara nostră;  ținându-i de mână, mă gândeam că e posibil ca, în fața mea, să am niște sfinți; acești copii sunt sfinți pe pământ ce duc, ca povară, saci întregi, plini cu păcatele noastre. Aici este începutul Raiului de pe pământ.
Însă, cu greu am putut suporta chinul prin care trec zi de zi, veselindu-mă doar de inocența ce o vedeam pe chipurile lor. I-am lăsat, însă; se apropia ora mesei;  dar, era vizibil, cu greu ne-am despărțit de ei și sunt sigur că vor rămâne, mult timp, în inimile noastre.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: