Statut

S T A T U T
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Ploiești

Cap. I. Denumirea, sediul, durata şi caracterul asociaţiei
Art. 1. Denumirea asociaţiei este „Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Ploiesti” (iniţialele sunt A.S.C.O.R.).
Asociaţia îi are ca patroni spirituali pe Sf. Ierarh Calinic de la Cernica şi pe Sf. Apostol Andrei. La nivel local fiecare filială poate avea şi un alt sfânt ocrotitor.
Art. 2. A.S.C.O.R. funcţioneazã în cadrul Bisericii Ortodoxe Române cu binecuvântarea Sfântului Sinod şi are ca preşedinte de onoare, la nivel central, pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar la nivel local, pe ierarhul locului, cu a cărui binecuvântare funcţionează.
Art. 3. Sediul A.S.C.O.R. Ploieşti se află în Municipiul Ploieşti, str. Plevnei, nr.4A, judeţul Prahova.
Art. 4. A.S.C.O.R. a luat fiinţă ca persoană juridică la 14 iunie 1990.
A.S.C.O.R. are durată de funcţionare nedeterminată, având caracter creştin, autonom, apolitic şi fără scop lucrativ.

Cap. II. Scopul A.S.C.O.R.
Art. 5. Scopul asociaţiei este promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe, în duhul filocalic redescoperit de părintele profesor Dumitru Stăniloae, cu prioritate în mediile universitar şi pre-universitar.
A.S.C.O.R. urmăreşte, de asemenea, apărarea drepturilor tinerilor şi conştientizarea îndatoririlor acestora pe care le au faţă de Biserică, neam şi familie.

Cap. III. Obiectul de activitate
Art. 6. Obiectul de activitate propus constă în următoarele: implicarea în viaţa pastoral misionară a parohiilor şi eparhiilor, încurajarea dialogului între credinţă şi cultură, promovarea valorilor moralei creştine şi desfăşurarea de activităţi filantropice (ajutarea bătrânilor, deschiderea cantinelor sociale…) etc.
Art. 7. Mijloacele prin care A.S.C.O.R. îşi atinge aceste scopuri sunt: organizarea de tabere creştine, pelerinaje, conferinţe, editarea de reviste, pliante, broşuri şi alte materiale informative, diverse activităţi de voluntariat, ctitoriri de biserici, de troiţe, de monumente etc., activităţi de mas-media, realizarea de programe proprii şi colaborări cu instituţii educaţionale şi diverse O.N.G.-uri, pentru combaterea unor vicii cu consecinţe negative asupra tinerilor (droguri, alcool, violenţă etc.) etc. Fiecare dintre aceste activităţi va fi iniţiată şi finalizată cu binecuvântarea ierarhului.

Cap. IV. Patrimoniul asociaţiei
Art.8. Aportul asociaţilor este în valoare de 600 RON.

Cap. V. Membri A.S.C.O.R.
Art. 9. Membru titular al A.S.C.O.R. poate fi orice student sau doctorand creştin ortodox, de naţionalitate sau cetăţenie română, care are binecuvântarea preotului său duhovnic.
Art. 10. A.S.C.O.R. poate avea, de asemenea, membrii de onoare şi membrii asociaţi.
a) membru de onoare poate deveni orice creştin, la propunerea Adunării Generale locale;
b) membru asociat poate deveni, la propunerea Comitetului de Conducere local, orice creştin ortodox, care se interesează de bunul mers al asociaţiei şi susţine scopul ei.
Art. 11. Pentru acţiuni desfăşurate în cadrul A.S.C.O.R., membrii titulari şi asociaţi pot primi titlul de membru activ care le permite astfel să voteze în Adunarea Generală. Această titulatură se conferă anual de către Comitetul de Conducere A.S.C.O.R.

Art. 12 Îndatoririle membrilor A.S.C.O.R.:
– să respecte prevederile prezentului STATUT şi a celorlalte acte normative emise de A.S.C.O.R.;
– să respecte rânduielile bisericeşti şi morala creştină;
– să participe la activităţile organizate de asociaţie;
– să-şi îndeplinească sarcinile atribuite de conducere.
Art. 13. Comitetul de Conducere local poate aplica unui membru A.S.C.O.R. sancţiuni, care pot merge până la excluderea sa din asociaţie, pentru:
– nerespectarea prevederilor prezentului STATUT;
– declaraţii importante date în numele A.S.C.O.R., fără a avea acordul conducerii;
Art. 14. Membrii A.S.C.O.R. nu pot face parte din nici un partid sau mişcare politică. Cei care fac parte dintr-un partid sau mişcare politică pot fi primiţi în A.S.C.O.R. doar în calitate de colaboratori; această calitate poate fi retrasă de către Comitetul de Conducere pentru aceleaşi motive arătate la articolul 13.
Art. 15. Un membru A.S.C.O.R. poate ocupa o funcţie în organele de conducere, la nivel local sau naţional, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
– este membru titular;
– are titlul de „membru activ”;
– are binecuvântarea scrisă a preotului duhovnic;
– nu are funcţie de conducere într-un alt ONG;
– are vârsta de cel mult 35 de ani în momentul alegerii.

Cap. VI. Filialele A.S.C.O.R.
Art. 16. A.S.C.O.R. poate avea filiale în centrele universitare din ţară şi din străinătate.
Art. 17. Comitetul de Conducere poate înfiinţa diferite Departamente, care vor funcţiona pe lângă o facultate, mai multe facultăţi, sau pe lângă alte instituţii universitare, de stat sau particulare.
Departamentele funcţionează în baza unui Regulament de ordine interioară, care are acordul Comitetului de Conducere al filialei;
Comitetul de Conducere al filialei numeşte şi destituie conducerea departamentelor;
Departamentele se desfiinţează de către Comitetul de Conducere.
Art. 18. Fiecare filială are ca îndrumător, pe lângă episcopul locului, un singur preot ales de către filială cu acordul episcopului locului.
Acţiunile importante ale fiecărei filiale trebuie să aibă acordul episcopului locului sau al preotului îndrumător.
Art. 19. Înfiinţarea unei filiale se poate face numai cu acordul episcopului locului şi al Consiliului Naţional.
Art. 20. Consfătuirea Naţională poate să suspende sau să destituie conducerea unei filiale, precum şi să ceară dizolvarea şi lichidarea acesteia, având acordul episcopului locului, pentru unul din următoarele motive:
a). săvârşirea unor acte grave de indisciplină;
b). abaterea de la învăţătura şi morala creştină;
c). nerespectarea STATUT-ului;
d). lipsa unei filiale de la Consfătuirile Naţionale sau de la Întâlnirile Consultative Naţionale de două ori consecutiv, fără motive întemeiate.
Art. 21. Se recomandă ca majoritatea membrilor activi ai unei filiale să se implice, pentru început, în viaţa unei singure parohii.
Art. 22. Filialele vor adopta prezentul STATUT precum şi actele normative privind organizarea şi funcţionarea A.S.C.O.R.
Art. 23. Fiecare filială va avea ştampilă, cont şi cod fiscal propriu.

Cap. VII. Conducerea la nivel local (a filialelor).
Art. 24. Fiecare filială va avea o conducere proprie, alcătuită dintr-o Adunare Generală, un Comitet de Conducere şi un Consiliu de Coordonare, care se vor constitui conform prevederilor prezentului STATUT.
A. Adunarea Generală locală.
Art. 25. Adunarea Generală locală este alcătuită din toţi membrii activi ai filialei A.S.C.O.R.
Art. 26. Adunarea Generală locală este legal constituită, dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unul din numărul total al membrilor activi ai filialei respective.
În cazul în care nu se întruneşte numărul, se va proceda la o nouă convocare, Adunarea Generală astfel constituită fiind validă.
Art. 27. Adunarea Generală locală îşi desfăşoară activitatea în şedinţe ordinare, anual, şi extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
Art. 28. Adunarea Generală locală este convocată de preşedintele filialei, în şedinţe ordinare anuale, şi în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
În cazul în care, în decursul unui an, preşedintele filialei nu procedează la convocarea Adunării Generale, convocarea acesteia va cădea în sarcina oricărui membru al Comitetului de conducere local.
În cazuri excepţionale, hotărârea convocării Adunării Generale revine ierarhului locului.
Art. 29. Adunarea Generală locală are următoarele atribuţii:
– stabileşte liniile directoare de acţiune;
– alege sau revocă Comitetul de Conducere local;
– alege membrii de onoare.

B. Comitetul de Conducere local.
Art. 30. Fiecare filială A.S.C.O.R. este condusă de Comitetul de Conducere local alcătuit din: 1 preşedinte; 2 vicepreşedinţi.
Filialele pot avea, la propunerea Adunării Generale, chiar trei vicepreşedinţi, dacă se consideră necesar acest lucru.
Art. 31. Membrii Comitetului de Conducere local sunt aleşi de către Adunarea Generală locală, dintre membrii titulari care au calitatea de membrii activi, mandatul încredinţat fiind de doi ani.
Art. 32. Membrii Comitetului de Conducere local trebuie să aibă binecuvântarea scrisă a duhovnicului, iar preşedintele şi binecuvântarea ierarhului locului.
În cazul în care preşedintele ales nu primeşte binecuvântarea ierarhului locului, se va convoca o nouă Adunare Generală pentru alegerea unui nou preşedinte.
Art. 33. Atribuţiile Preşedintelui Comitetului de Conducere local:
– Preşedintele Comitetului de Conducere local împreună cu vicepreşedinţii reprezintă A.S.C.O.R. local în faţa autorităţilor bisericeşti şi de stat;
– Preşedintele Comitetului de Conducere local prezidează şedinţele Adunării Generale;
– Numeşte şi revocă responsabili pe diferite secţiuni de activitate ale filialei.
Art. 34. Atribuţiile Comitetului de Conducere local sunt:
– Conduce activităţile A.S.C.O.R. local, între sesiunile Adunării Generale locale.
– Deleagă reprezentanţi la Consfătuirea Naţională şi la alte întruniri.

C. Consiliul de Coordonare local.
Art. 35. Consiliul de Coordonare local este format din Comitetul de Conducere local şi preşedinţii Departamentelor.
Art. 36. Preşedintele Consiliului de Coordonare local va fi preşedintele Comitetului de Conducere local.
Art. 37. Consiliul de Coordonare local este legal constituit dacă se întrunesc cel puţin 2/3 din numărul total de membri.
Art. 38. Atribuţiile Consiliului de Coordonare local sunt:
– stabileşte măsuri pentru organizarea Departamentelor şi coordonează activitatea acestora.
– nominalizează viitorii candidaţi pentru alegerea Comitetului de Conducere local, înainte de Adunarea Generală anuală. Candidaţii nominalizaţi trebuie să prezinte până la data alegerilor binecuvântarea scrisă a duhovnicului.
– pentru nerespectarea prevederilor prezentului STATUT, poate suspenda până la viitoarea Adunare Generală locală, pe orice membru al Comitetului de Conducere, cu excepţia preşedintelui filialei, prin votul a cel puţin 2/3 din numărul total de membri prezenţi. Pe funcţia rămasă vacantă, Consiliul de Coordonare local poate numi interimar un alt membru titular al A.S.C.O.R. care are calitatea de membru activ.

Cap. VIII. Conducerea la nivel central.
A. Consfătuirea Naţională.
Art. 39. Consfătuirea Naţională este formată din reprezentanţii filialelor A.S.C.O.R.
Art. 40. Consfătuirea Naţională este legal constituită dacă se întrunesc cel puţin 2/3 din reprezentanţii filialelor A.S.C.O.R.
În cazul în care nu se întruneşte numărul, se va proceda la o nouă convocare a Consfătuirii Naţionale, care va fi legal constituită, indiferent de numărul filialelor reprezentate.
Filialele sunt reprezentate printr-un număr egal de delegaţi. Dacă din partea unei filiale nu poate fi întrunit numărul stabilit de participanţi aceasta poate fi reprezentată printr-un număr mai mic de delegaţi.
Art. 41. Consfătuirea Naţională îşi desfăşoară activitatea în sesiuni ordinare, din doi în doi ani, şi în sesiuni extraordinare ori de câte ori este nevoie.
Convocarea sesiunilor aparţine Consiliului Naţional.
Art. 42. Atribuţiile Consfătuirii Naţionale sunt:
– modifică STATUT-ul;
– hotărăşte asupra cooptării, asocierii sau afilierii asociaţiei la alte organizaţii din ţară şi din străinătate, precum şi asupra ieşirii din astfel de asociaţii;
– elaborează recomandări privitoare la activitatea filialelor;
– dezbate probleme de interes naţional, schimb de experienţă, organizarea unor activităţi comune etc.
– suspendă sau destituie conducerea unei filiale, sau cere dizolvarea şi lichidarea acesteia, conform articolului 20.
Art. 43. Votarea hotărârilor Consfătuirii Naţionale se face conform principiului „o filială – un vot”. Toate hotărârile Consfătuirii Naţionale se iau cu cel puţin 2/3 din voturile filialelor prezente.

B. Consiliul Naţional
Art. 44. Este format din preşedinţii filialelor din centrele mitropolitane şi arhiepiscopale.
Art. 45. Consiliul Naţional are un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.
Preşedintele Consiliului Naţional este preşedintele filialei Bucureşti, iar cei doi vicepreşedinţi sunt aleşi, prin rotaţie, pentru o perioadă de doi ani, dintre preşedinţii filialelor din centrele mitropolitane.
Dacă se schimbă preşedintele unei filiale, noul preşedinte va ocupa, în continuare, aceeaşi funcţie în Consiliul Naţional.
Art. 46. Consiliul Naţional va fi convocat de către preşedinte, de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie. În cazul în care nu se întruneşte de două ori pe an, unul din vicepreşedinţi are dreptul să facă această convocare.
Art. 47. Consiliul Naţional este legal constituit dacă sunt prezenţi cel puţin 2/3 din numărul total de membri. Hotărârile se iau cu acordul a cel puţin 2/3 din numărul membrilor prezenţi.
Art. 48. Dacă un preşedinte al unei filiale din centrele mitropolitane sau arhiepiscopale nu va putea participa la întâlnirile Consiliului Naţional, Comitetul de Conducere al filialei va desemna un înlocuitor.
Art. 49. Atribuţiile Consiliului Naţional sunt:
– Convoca Consfătuirile Naţionale şi Întâlnirile Consultative Naţionale;
– Reprezintă A.S.C.O.R.-ul la nivel naţional;
– Îşi dă acordul pentru înfiinţarea unei filiale, conform articolului 19;
– Deleagă reprezentanţi A.S.C.O.R. la întâlniri naţionale şi internaţionale;
– Elaborează recomandări privitoare la activitatea filialelor;
– Dezbate probleme de interes naţional, schimb de experienţă, organizarea unor activităţi comune.

Cap. IX. Relaţii cu alte organizaţii
Art. 50 Filialele A.S.C.O.R. pot întreţine relaţii cu organizaţii şi fundaţii din ţară. Pentru relaţiile cu organizaţiile de tineret internaţionale şi din străinătate este necesară binecuvântarea ierarhului locului.
Art. 51. Cooptarea, asocierea sau afilierea la astfel de organizaţii se face la nivel naţional, cu acordul Consfătuirii Naţionale şi al preşedintelui de onoare al A.S.C.O.R.
Art. 52. La nivel local cooptarea, asocierea sau afilierea cu una sau mai multe organizaţii din ţară se face cu acordul Consfătuirii Naţionale sau a Consiliului Naţional şi cu acordul ierarhului locului.
Cap. X. Fondurile băneşti
Art. 53. Fondurile băneşti ale A.S.C.O.R. se realizează din următoarele surse:
cotizaţii benevole; donaţii şi subvenţii din partea unor persoane fizice sau juridice; difuzarea şi editarea de reviste; desfacerea de cărţi cu caracter creştin, casete audio şi video cu muzică religioasă şi conferinţe, afişe şi lucrări de artă creştină, a altor obiecte bisericeşti.
Art. 54. În vederea realizării unor venituri în filialele A.S.C.O.R. se pot presta diferite servicii (cum ar fi înregistrarea de casete audio şi video cu caracter creştin sau lipirea de litografii), se pot înfiinţa şi deţine mici ateliere de producţie potrivit legilor în vigoare (cum ar fi un atelier de icoane sau o tipografie), precum şi unităţi de desfacere (de exemplu librării).
Art. 55. Veniturile şi bunurile A.S.C.O.R. constituie patrimoniul său colectiv şi se utilizează conform hotărârilor luate de către conducerea sa, potrivit scopului propus şi prevederilor legale în vigoare.
Cap. XI. Dizolvarea şi lichidarea
Art. 56. Dizolvarea şi lichidarea asociaţiei se vor putea efectua în toate cazurile prevãzute de O.G. nr. 26/2000.
În cazul dizolvãrii şi lichidãrii A.S.C.O.R., întreg patrimoniul trece în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.
Cap. XII. Dispoziţii finale
Art. 57. Activitatea în cadrul filialelor A.S.C.O.R. se poate desfăşura cu personal salariat sau cu colaboratori.
Art. 58. Modificările aduse în STATUT-ul A.S.C.O.R. trebuie să aibă acordul Consfătuirii Naţionale şi al Sfântului Sinod. Ele vor fi anunţate la Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Art. 59. O dată sau de două ori pe an, pentru a se realiza un schimb de experienţă, Consiliul Naţional convoacă Întâlnirile Consultative Naţionale la care participă reprezentanţi de la toate filialele.
Cel puţin o dată pe an, filialele din centrele mitropolitane vor convoca întâlniri consultative cu filialele aflate în mitropolia respectivă.
Art. 60. Se recomandă ca anual, în sâmbăta sau duminica cea mai apropiată de data de 5 octombrie, fiecare filială să organizeze o slujbă de pomenire a părintelui profesor Dumitru Stăniloae. Cu această ocazie se poate desfăşura şi o întâlnire între vechii şi noii membri A.S.C.O.R.
Art. 61. Pentru o bună aplicare a prevederilor prezentului STATUT, Consfătuirea Naţională va elabora un Regulament de ordine interioară.
Art. 62. De la data înregistrării prezentului STATUT al A.S.C.O.R. în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa judecătoriei, celelalte modificări şi completări ale STATUT-ului iniţial, precum şi STATUT-ul iniţial, încetează de a-şi mai produce efectele. A.S.C.O.R., precum şi filialele acestuia, vor funcţiona în conformitate cu prezentul STATUT.

%d blogeri au apreciat asta: